Pe ulitele satului – zi de primavara

De cum primele raze ale diminetii prind viata si dau sa se strecoare printre frunzele copacilor inecati in bruma rece a primaverii, un calm de liniste vegheaza inca pe tinuturile inverzite ale satului dintre coline. Valea canta lin, iar in curand taranii satului dau sa misuie prin gradina de-abia sadita cu legume de tot felul ori se pierd cat ai vedea cu ochii pe intinsul pamantului pregatindu-se de cu vreme pentru recolta tomnatica. Soarele se asaza palid pe crestelul cerului, ascunzandu-se din cand in cand in spatele celor cativa nori care strabat in mare graba zarea infinitului.

Astfel se face ca la mijloc de zi, satul e in continua fierbere, oameni de-o schioapa salta-ntr-o veselie pe ulitele inalte ale satului, multi dintre cei mai fragezi purtand pe insesi spinarile lor greutatile traiului la sat, pe cand cei deja obisnuiti cu varsta si greul vietii, se retrag posaci sub buciumul unui nuc, la loc ferit de soare. Dintr-alt colt, un plug, un pic ruginit dupa glas, prinde viata la atingerea calda a mainii omului deprins cu framantarea anuala a pamantului, peste ale carui suprafete se vor turna feluri si feluri de seminte, ca mai apoi, toamna, sa fie de-ale gurii din belsug, mai ales ca panusii din porumb uscat face numa’ bine la branzica de oaie.

De undeva, din patru zari, pe unde vaile satului au sapat drum ca sa slabeasca din greutatile vietii satenilor, mii de clinchete tasnesc ca intr-o doara intr-un cantec repetat cu pauze scurte intre sunetele jocului de clopotei. Sunetul voios de clopotei se apropie, se aduna laolalta, pana cand silistea verde se impaienjeneste brusc, numarand in total cel putin cincizeci de mioare imblanite-n carlionti albi, cu boturi umede, de-abia scoate din salasul in a carui caldura au iernat pret de cateva luni.

De-abia invoit de noapte ca sa luceasca in zorii zilei, soarele inca si acum se stinge de pe cer destul de repede, lasand in urma lui doar cateva raze sangerii de asfintit, osteneala taranului si behaitul indepartat al mioarelor insotite de catre doi ciobani – in speranta ca povestea Baltagului sadovenian nu are sa se repete.