Deoarece ar trebui sa existe un gust de neuitat pentru datile cand suntem departe de sufletul satului, de padurea cea deasa care umbreste dealurile verzi si de aerul absolut pur al naturii, care naste ganduri de copilarie. Se spune ca atunci cand gustul casului de oaie ne strabate papilele gustative, ne reintoarcem pe plaiurile taranesti, undeva pe prispa casei, la buna cea de-atunci, cea putin grizonata la par si aproape deloc incretita la piele, in imbratisarea careia obisnuiam, cu ceva timp in urma, sa adormim. Ne odihnim gandul in tinda cea rece a casei, umbrita la fereastra de un salcam inalt, pe unde patrunde nitel mirosul si gustul de primavara timpurie. Proaspata podoaba culinara rezulta din devotamentul taranului cioban fata de turma sa de oi si fireasca placere a mioarei de-a pasuna pe dealurile inverzite si, bineinteles, de-a convietui in stana.
Casul de oaie rezulta in urma unui proces destul de complex, si anume acela al prepararii si pastrarii zerului obtinut in urma inchegarii laptelui de oaie. Asa se face ca la fiecare sfarsit de an “mioritic”, fiecare taran posesor de mioare este insarcinat cu mulgerea acestora, caci bucuria nu poate fi mai mare, iar inima nu poate fi mai dulce decat atunci cand imblanitele mioarele binevoiesc sa dea 100L/an. Spre deosebire de casul sarat, casul dospit are la baza un proces mai dificil, dar pentru gustul sau insutit de delicios, fiecare clipa de rabdare si munca merita inzecit asteptata.
Dupa ce procesul de inchegare s-a incheiat cu succes, laptele se desprinde usor cu mainile de pe peretii cazanului si se marunteste bine pana cand se obtine marimea bobului de mazare, adica aproximativ 10 minute, ca mai apoi, zerul sa poata fi scos cu succs. Necesita 5 litri de zer (42C) uneori amestecat cu cheag, pentru 100 L lapte pentru a pastra constanta temperaturii de 37C, dupa care se aduna usor laptele inchegat, rezultand un rotund mare, pe sub care se trece cu atentie sedila, ca mai apoi acesta sa fie asezat sub o greutate ceva mai usoara. Dureaza aproximativ patru saptamani, in care majoritatea timpului este dedicat maruntirii si presarii sedilei, ca mai apoi continutul sa se poata dizolva prin frecare intre degete in aproximativ 2 kg de apa calda, dupa care sa se filtreze. Mucoasa stomacului de porc usureaza munca taranului sau a ciobanului, deoarece inlocuieste tifonul sintetic, dand un gust mai placut casului lasat inca doua saptamani la dospit in lapte si sare.
De neimaginat ar fi sa ne opunem acestui gust natural si firesc ravasitor de amintirii copilaresti, candva demult traite.
Leave a Reply